Recenzii / acum 14 ani

The Elder Scrolls IV: Oblivion Review

"I've seen you"...

Una din primele replici cu care veti fi intimpinati la inceputul celui de-al patrulea joc din seria The Elder Scrolls. inainte de a incepe o analiza a ceea ce se preconiza ca fiind RPG-ul anului 2006, care a tinut pe jar fanii de peste tot, ar trebui sa vedem ce predecesori are si ce noutati promitea. Numele Daggerfall si Morrowind ar trebui sa aiba suficienta rezonanta in mintea oricarui RPG-ist, aceste jocuri prezentind dezvoltarea unei povesti originale, cu multe elemente-surpriza, desfasurata intr-un univers imens. Jucatorul avea posibilitatea sa se inscrie in orice ghilda, sa rezolve diferite questuri sau pur si simplu sa exploreze lumea la intimplare, in cautare de artefacte. in afara de lumea imensa, seria TES se poate mindri si cu un lore impresionant, cu rase, mentalitati, politica, religie, toate vizibile atit in atitudinea NPC-urilor, cit si din cartile ce le gasesti pe parcursul jocului, cu povestioare foarte interesante. Sistemul de level-up este extrem de interesant, bazindu-se pe cateva skilluri primare. Acestea cresc pe masura ce sunt folosite, aducind implicit avansarea in nivel.

Oblivion urma sa respecte aceste reguli de gameplay, infatisind actiunea din provincia imperial Cyrodil. Problema luptei, cam greoaie in Morrowind se promitea rezolvata, si, de asemenea, remedierea unor neajunsuri din jocul precedent. insa Oblivion, din felul in care a fost prezentat ar fi trebuit sa impresioneze prin doua inovatii: radiant AI si grafica. Vom vedea in cele ce urmeaza daca Oblivion s-a ridicat la nivelul asteptarilor sau macar la cel al predecesorilor sai.

O lume...frumoasa...

Va veti intreba de ce un subtitlu atit de sec. Pentru ca asa arata Oblivion: un joc foarte frumos din punct de vedere estetic, insa cu deficiente serioase in ceea ce priveste elementele de roleplay. Oblivion nu este RPG-ul ideal. Nici macar nu se apropie de acest concept, si de asta iti poti da seama din primele ore de joc. si asta din doua mari minusuri pe care le voi expune pe larg mai tirziu(story si feeling).

Jocul impresioneaza, intr-adevar prin grafica, insa si prin cerintele de sistem. Lumea este presarata cu foarte multe detalii, cu peisaje diversificate, cu posibilitatea de a-ti vedea de aproape eroul si de a-l particulariza in voie la crearea caracterului. Miscarile faciale ale NPC-urilor sunt foarte variate si bine gindite, la fel si efectele speciale ale spellurilor. Este impresionanta grija producatorilor pentru detalii: veti vedea pina si sagetile care v-au strapuns, lucru nu foarte realist, dar interesant de privit. Dungeon-urile sunt foarte frumos construite, fiind foate apropiate de realitate, la fel si arhitectura oraselor. insa nici macar grafica nu e scutita de bug-uri: de multe ori eroul trece prin cladiri, fara vreo sansa de a mai iesi din impas in afara clasicului load, sau cade pur si simplu in gol pina ce...revine in locatia initiala. Interfata inventory-ului este complet neinspirata, contrastind imaginea foarte detaliata a eroului. insa cu exceptia citorva neajunsuri, grafica se ridica la nivelul asteptarilor, fiind realmente superba.

From the inside...

...Oblivion se arata foarte simplificat. Iar efectul cel mai grav al acestor simplificari este scaderea acuta a rejucabilitatii. Skillurile sunt mult mai putine ca-n Morrowind: nu mai exista medium armor, unarmored, enchant, iar skillurile de lupta au fost reunite in 4 mari si late(blade, blunt, marksman si hand to hand). Aceasta clasificare presupune, desigur, incadrarea securilor la blunt weapons, un fapt mai mult decit curios. Clasele sunt aceleasi ca-n Morrowind, la fel si rasele(10 la numar), si sistemul de level-up, producatorii neschimbind nici macar descrierea lor. insa clasa va fi stabilita abia dupa inceperea jocului, un fapt cam neinspirat, intrucit rapeste mult din placerea pe care o genera character creation-ul din Morrowind.

In ceea ce priveste gameplay-ul, luptele sunt mai dinamice, skill-ul block fiind de un real folos. Mana se regenereaza, dind posibilitatea dezvoltarii in voie a unui caracter mag, ce era cam problematica in Morrwind. in plus, gradul de dezvoltare a unui skill se materializeaza in mai multe niveluri: novice, apprentice, journeyman, expert si master, toate prezentint diverse avantaje. Au fost eliminate multe aspecte stresante sau inutile din Morrowind, de exemplu skill-ul mercantile chiar iti aduce beneficii, in conditiile unei reevaluari a preturilor obiectelor, caci in Oblivion eroul sta mai prost la capitolul ifinantei, cel putin la inceput. Stealth-ul a fost imbunatatit, fiind una din laturile cele mai interesante ale jocului: exista sneak attack, ce functioneaza foarte bine cu skillul marksman. Din acest punct de vedere, clasele gen thief, assasin, etc sunt cel mai privilegiate.

Toate acestea fac din Oblivion un joc mult mai usor de parcurs, alaturi de questurile care sunt mult mai complexe si bine gindite. Unele quest-uri chiar dau dovada de o originalitate si ingeniozitate uimitoare. Problema intervine insa in momentul in care evaluezi impactul acestor noutati asupra jocului in general. Din nefericire aceste imbunatatiri nu sunt suficiente: questurile sunt putine, dungeon-urile lungi si in mare parte inutile, artefacturile putine. Armele si armurile sunt aproximativ aceleasi din Morrowind, insa eroul nu se mai zbate atit de mult sa le obtina, odata ce ajunge la level suficient de mare, toti banditii purtind daedric sau glass armor.

Inovatii...

Level scalling-ul este responsabil de mentinerea ichallange-urilori si de item-urile pe care le vei gasi. Level scalling-ul se concretizeaza in intilnirea unor inamici pe masura si implicit, in imposibilitatea eroului de a ajunge godlike. Obiect al multor critici, level scalling-ul nu este atit de frustrant in ceea ce priveste adversari, si nici macar item-urile. insa doua aspecte sunt realmente enervante. Unul din ele e inutilitatea questurilor secundare: daca nu le primesti cind esti inca la un level mic, degeaba le mai primesti. Spre exemplu aveam de omorit un anumit adeversar care, conform level scalling-ului era foarte puternic. L-am invins, si? Am primit rasplata o amuleta care nu valora doi bani pe linga ce item-uri aveam. Un alt exemplu ar fi o amuleta foarte buna cu spell absorbtion pe care am primit-o dupa destule questuri de la Mages Guild. Dupa explorarea unei pesteri am gasit una cu tot atitea puncte de spell reflection...some reward. Al doilea aspect are in vedere controlul level-up-ului. Astfel s-ar putea sa te trezesti ca jocul e mult prea greu pentru tine daca evoluezi pe linia skillurilor ipasnicei(alchemy, speachcraft, sneak, armorer, etc).

Radiant AI-ul isi merita laudele doar daca ne uitam la comportamentul NPC-urilor din orase, la programul pe care-l respecta, la reactia garzilor, etc. in schimb daca tragi o privire (inevitabila, de altfel) la felul in care se comporta tovarasii de lupta sau, mai rau, creaturile pe care le summon-ezi iti faci nervi seriosi. Majoritatea ataca haotic, te lovesc si pe tine cu spell-urile, de multe ori, sau intra exact in calea ta. Sigur ca exista imbunatatiri fata de Morrowind, macar sunt in stare sa te urmareasca si nu se mai pierd pe drum... Fast travel-ul e util, scutindu-te de multe drumuri plictisitoare pe care trebuia sa le faci vrind-nevrind in Morrowind. insa este complet inutil sa-ti cumperi un cal, neexistind mounted combat. in afara de asta, daca mergi pe jos iti dezvolti skilluri precum atletics sau acrobatics. si daca vrei sa ajungi mai repede...exista fast travel. Asadar toata povestea cu caii e apa de ploaie.

Toate elementele de gameplay nu fac decit sa graviteze in jurul simplificarii: Oblivion este un joc accesibil, prea accesibil. La simplificare s-a rezumat rezolvarea problemelor generale ale seriei, doar e mai usor sa inlaturi decit sa repari. Acesta este un plus pentru cei care sunt gata sa joace orice, insa RPG-istii hardcore vor duce dorul jocurilor anterioare ale seriei. De exemplu shrine-urile divinitatilor daedrice sunt aceesibile de oriunde, fapt irealist. Altfel era in Morrowind cind eroul descoperea shrine-ul secret al lui Boetiah, de exemplu. Faptul ca fiecare quest este marcat de un indicator, care iti arata unde trebuie sa mergi ma duce cu gindul la Sacred, fiind un alt minus adus aspectului jocului de RPG in general. Totul e foarte exact intr-o lume cit se poate de exacta, servit ca pe tava pentru un jucator prea putin creativ. Ne putem intreba atunci de ce a mai trebuit ca lumea sa fie imensa? Probabil ca in spiritul seriei... insa toate problemele de gameplay si bug-urile ar fi palit in fata unui story de exceptie. Oblivion n-ar fi fost primul joc cu deficiente de gameplay care sa straluceasca prin poveste si atmosfera. Unul din cazuri ar fi chiar predecesorul, Morrowind. insa tocmai la story Oblivion esueaza in modul cel mai lamentabil.

Tamrielic Lore...

Story-ul ar fi putut salva totul, insa dupa primele 5 minute de joc iti poti da seama ca povestea e cel mult mediocra. Cu clisee precum: ithe one from my dreamsi, isave the Empirei si cu actiuni cam trase de par se lanseaza povestea. Aflat din intimplare in inchisoare, personajul va afla ca el trebuie sa se ocupe de succesiunea tronului si de salvarea imperiului. Va ginditi poate ca a fost greu sa se gaseasca un primum movens pentru poveste si ca aceasta se va dovedi superba pe parcurs. insa acestea sunt doar cliseele pe care se fundamenteaza alte clisee si questuri usor de anticipat. Pe rind se spulbera toate sperantele de a vedea un story cit de cit acceptabil, odata cu questuri aflate in strinsa legatura cu un cult evil si secret, o amuleta, omul care ar trebui sa salveze totul(un soi de deus ex machina), dar are nevoie de ajutorul tau, inamicul care te cauta pe tine si pe isalvatorii, cautarea aliatilor, etc. De fapt povestea este un fel de sinteza intre mai multe clisee, ce nu prezinta nici macar coerenta. Se va spune ca ilucrezi pe mai multe planurii, insa ma intreb, oare factiunea Blades, responsabila de salvarea Imperiului, nu-i buna chiar de nimic? Titlul jocului se refera la plane of Oblivion, o dimensiune ce se vrea interesanta si originala, in care eroul va fi nevoit sa faca incursiuni. insa nici aici lucrurile nu stau mai bine. Atmosfera dezolanta din plane of Oblivion nici nu se compara cu Red Mountain din Morrowind. Acest plan este o intruchipare a infernului, fara prea multe particularizari, poate tocmai de aceea mi s-a parut atit de neinteresant. Atit acest plan, cit si povestea in general, au un aspect neatractiv, ca si cum te-ar imbia sa te apuci mai bine de quest-uri secundare. Acest fapt este inacceptabil pentru un RPG, unde povestea ar trebui sa te impinga inainte.

Mai ramine lore-ul. in afara de artefacte putine, am remarcat cu stupoare ca Oblivion n-a adus nimic nou in materie de carti: aproape tot ce gasesti e din Morrowind sau Daggerfall, ca si cum the Imperial City ar fi mult mai putin evoluat din punct de vedere cultural decit celelalte provincii. Nu mai gasesti carti interesante si foarte rare prin dungeon-uri, iar bibliotecile sunt pline cu "The Real Barenziah" sau "A less rude song" .

Daca va asteptati sa gasiti lucruri interesante, divergente intre anumite clanuri sau probleme de mentalitate, va inselati. Oblivion le-a simplificat si pe acestea, singura problema fiind asezarea pe tron a unui urmas, problema ce preocupa de altfel pe toata lumea. Sigur ca exista ghilde cu problemele lor interne, insa acestea sunt expuse atit de artificial si simplist, incit aproape ca trec neobservate. Oblivion nu ofera nici pe departe feeling-ul din Morrowind, Cyrodil-ul dovedindu-se o lume oarecum seaca, fara prea multe provocari si lucruri de aflat, pur si simplu nu te simti in lumea proprie a jocului. Eu am avut de multe ori senzatia ca joc Arx Fatalis(la inceput sau in cautarea cultului), Thief(la stealth)sau Might and Magic IX(la questul ce-i viza pe toti liderii din orase). Cert este ca Oblivion nu reuneste o atmosfera proprie, care sa-l faca demn de retinut, in afara, poate, de peisajele superbe oferite de grafica. Sunetul este reusit, vocile potrivite, insa problema dialogurilor ramine aceeasi. si inca un minus la atmosfera e reprezentat de muzica de fundal, care nu se ridica la calitatea celei din Morrowind. Singurul lucru bun din aceasta latura a jocului il reprezinta factiunile care, din nefericire sunt mai putine ca-n Morrowind, insa au misiuni interesante, chiar mai atractive decit main questul.

Oblivion ca RPG...

Oblivion nu este un joc slab, este chiar bun daca il comparam cu multe dintre ultimele aparitii in materie de RPG-uri. insa este sub asteptari si mult sub nivelul impus de seria TES. Probabil ca Oblivion va face foarte populara seria TES, insa in detrimentul fanilor RPG-urilor in general, si cei ai seriei in special.i De asemeni influenta consolei isi face simtita prezenta intr-un mod stinjenitor, pe linga hotkey-uri, am constatat ca nu pot sa dau un nume salvarilor mele, chiar mai mult, ca acestea sunt numerotate. Sunt lucruri care pot fi remediate prin patch-uri, insa imaginea generala a jocului ramine aceeasi. Am observat si ca a pierdut mult din farmecul jocurilor din seria TES, ca nu mai este jocul care sa te tina lipit de calculator pina ce termini un quest sau afli ce se intimpla in main plot. Oblivion este exponentul unui univers superficial, usor de patruns, departe de ceea ceea ce era de asteptat. Si pentru viitorul genului RPG ar fi dezirabil ca Oblivion sa cedeze titlul de RPG al anului 2006 contra-candidatului Gothic 3. Cu siguranta ca producatorii n-au avut in vedere imbunatatirea jocului in materie de roleplay, ci doar in materie de grafica, si bineinteles, in materie de vinzari.